Nu de mult, la deschiderea noului sezon al MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană), s-a iscat o oarecare tevatură internetistică legată de performance-ul grupului Fluid. Provocate, printre altele, de apariția fizică mai ales a Paulei Dunker (Paul Dunca), amestec de feminin și masculin, ambele trashy – a se imagina genderfuck drag-ul cîștigătoarei Eurovision Conchita Wurst cu mai puțin glamour. Iar pe lîngă șocul transferului unei practici artistice din underground în mainstream (Paula Dunker e o prezență familiară de ceva timp pe scena independentă și chiar și la Centrul Național al Dansului, dar la evenimentul de la MNAC au fost chiar vicepremierul și ministrul Culturii), ce arată ultragiul manifestat de unii și de alții e, mult mai simplu, o precaritate culturală locală: avem o istorie/tradiție limitată și cam idioată a travestiului teatral, rămasă în epoca de pionierat a lui Matei Millo și a Chiriței lui. Ce face Paul Dunca în personajul/identitatea artistică a Paulei Dunker e, de fapt, drag. Drag-ul e un tip de performance bazat pe multiseculara artă teatrală a travestiului (dar nu se confundă cu el) și-și are originile, ca formă de artă, în avandardele anilor 1920. În Europa, Republica de la Weimar e leagănul drag-ului, pentru care cabaretul […]
The post „Toți ne naștem goi, iar restul e «drag»“. Travesti, „drag” și reprezentarea de gen (I) appeared first on Observator Cultural.
„Toți ne naștem goi, iar restul e «drag»“. Travesti, „drag” și reprezentarea de gen (I)
